Data nașterii: 15 aprilie 2024
Data sosirii în sanctuar: 15 aprilie 2024
Născut în sanctuar
Primul căluț născut chiar în sanctuar, Bisou a venit pe lume să fie iubit și să îi vindece toate rănile sufletești ale mămicii lui, Bella.
Nimeni nu și-ar fi imaginat atunci când am văzut-o prima dată pe Bella că în burtica ei creștea o micuță comoară, dar totuși, la doar 3 luni de la sosirea în sanctuar a dat naștere unui băiețel sănătos și frumos! În mod miraculos, pentru vârsta și starea mamei, atât ea, cât și bebelușul Bisou sunt bine.
Micuțul a primit încă de la naștere darul rar, pentru majoritatea animalelor, al unei vieți începute și trăite în siguranță, departe de frică și constrângeri, într-un loc unde nimeni și nimic nu-i poate distruge spiritul liber, bun și puternic.
Aici nimeni nu va vrea nimic mai mult de la el decât să fie fericit, să fie el, exact așa cum își dorește. Atât… Și poate un bisou, aaa, adică un pupic, pentru că nu refuzăm niciodată pupicii copilașilor din sanctuar. Dar doar dacă dorește!Vrei să faci parte din familia lui Bisou?
Adoptă la distanță!
Adopția la distanță este o promisiune pe care i-o faci lui Bisou de a-i oferi o sumă de bani care îți este comodă, lunar, pentru ca el să aibă hrana și îngrijirea asigurate! Poți alege să setezi o plată recurentă sau să revii lună de lună.
Ne ocupăm noi de restul: îi cumpărăm și îi servim hrana, îi facem curățenie, îl tratăm când are nevoie și îi oferim multe mângâieri!
Bineînțeles, și tu poți veni să îl vezi, să faci voluntariat sau să faceți schimb de energie pozitivă, bunătate și iubire! Ne anunți înainte, stabilim detaliile vizitei și îl poți cunoaște!
Trimite prin SMS cu textul ADOPT la 8835 (donație recurentă de 5€/ lunar)
Valoarea Donaţiei prin SMS este de 5 Euro/lună. Suma alocată cauzei este de 5 Euro. Nu se percepe TVA pentru donaţiile de pe abonament. În reţelele Digi Mobil, Orange şi Telekom România Mobile, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reţinut la achiziţionarea creditului.Pentru donaţiile de pe cartele preplătite, în reţeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA. Campanie realizată cu sprijinul Digi Mobil, Orange Romania, Telekom Romania şi Vodafone Romania.
SAU
Completează formularul de mai jos și donează online, cu cardul bancar:
IMPORTANT!
Dacă formularul nu se încarcă în întregime sau are orice eroare care te împiedică să donezi, apasă AICI și vei fi redirecționat către formularul de donație!
! Pentru orice modificări legate de adopția la distanță (renunțare, modificare sumă etc.) vă rugăm să ne contactați pe sanctuarnima@gmail.com.







