Data nașterii: 6 octombrie 2020
Data sosirii în sanctuar: 6 octombrie 2020
Născut în sanctuar

Carlos este un tăuraș norocos pentru că el a venit pe lume nu ca să fie ucis (precum alți vițeluși), nu ca să fie separat de mamă (pentru ca laptele ei să fie consumat de oameni), ci ca să trăiască o viață lungă și minunată, ocrotit și iubit, ca să aducă fericire și frumusețe în inima mamei sale și a tuturor oamenilor care îl pot privi și vedea așa cum el este de fapt: un copil, un inocent, o viață unică și prețioasă, un suflet blând, copilul mamei sale și al întregii familii Nima.
Carlos a ajuns în sanctuar înainte de a se naște, în burtica mamei lui, Surana. Ea avea 13 ani și deși a avusese cel puțin 10 copilași de-a lungul vieții ei, niciodată până la Carlos nu a putut să își cunoască vreun copil, pentru că toți i-au fost furați imediat după naștere. Astfel că mămica noastră nu știa să alăpteze (obișnuită fiind să fie mulsa de către oameni) , iar din cauza emoției de a-și vedea, pupa și iubi efectiv bebelușul, pentru prima oară în viața ei, nu se putea opri din a-l linge obsesiv (motiv pentru care micuțul era ud tot și cam rece).
Din păcate, Surana ne-a părăsita pe 21 octombrie 2021. A așteptat să îl vadă pe bebelușul ei Solaris, fratele mai mare a lui Carlos, a așteptat să îl nască pe ultimul ei copil, Carlos și să se bucure de el, să arate lumii câtă iubire încape într-o inimă de văcuță, ce mame minunate sunt și câta recunoștință a avut pentru noi, pentru că, după atâta suferință, i-am împlinit visul de a-și crește ultimul copil.
Carlos a suferit profund pierdea mamei lui, iar toată tristețea lui i se putea citi cu ușurință în ochi și în comportamentul lui parcă lipsit de energie. Toată familia lui de văcuțe și cea de oameni i-au fost alături pentru a-l face pe micuț să treacă cât mai ușor peste această cumplită pierdere și ușor, ușor a redevenit băiatul vesel și jucăuș. În ianuarie 2022, a cunoscut-o pe Anima, o văcuță blândă și bună, pe care a chemat-o imediat la el ca pe o mămică, iar atunci, toată umbra din ochișorii lui a disparut!

Vrei să faci parte din familia lui Carlos?
Adoptă la distanță!
Adopția la distanță este o promisiune pe care i-o faci lui Carlos de a-i oferi o sumă de bani care îți este comodă, lunar, pentru ca el să aibă hrana și îngrijirea asigurate! Poți alege să setezi o plată recurentă sau să revii lună de lună.
Ne ocupăm noi de restul: îi cumpărăm și îi servim hrana, îi facem curățenie, îl tratăm când are nevoie și îi oferim multe mângâieri!
Bineînțeles, și tu poți veni să îl vezi, să faci voluntariat sau să faceți schimb de energie pozitivă, bunătate și iubire! Ne anunți înainte, stabilim detaliile vizitei și îl poți cunoaște!
Trimite prin SMS cu textul ADOPT la 8835 (donație recurentă de 5€/ lunar)
Valoarea Donaţiei prin SMS este de 5 Euro/lună. Suma alocată cauzei este de 5 Euro. Nu se percepe TVA pentru donaţiile de pe abonament. În reţelele Digi Mobil, Orange şi Telekom România Mobile, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reţinut la achiziţionarea creditului.Pentru donaţiile de pe cartele preplătite, în reţeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA. Campanie realizată cu sprijinul Digi Mobil, Orange Romania, Telekom Romania şi Vodafone Romania.
SAU
Completează formularul de mai jos și donează online, cu cardul bancar:
IMPORTANT!
Dacă formularul nu se încarcă în întregime sau are orice eroare care te împiedică să donezi, apasă AICI și vei fi redirecționat către formularul de donație!