Surana

Pe Surana am cunoscut-o atunci când l-am salvat pe Solaris, micuțul ei copil, care la momentul acela avea doar 4 zile. El nu a supt niciodată de la mama lui, pentru că omul l-a smuls de lângă ea imediat după naștere și l-a scos la vânzare pentru carne. Din fericire am reușit să îl salvăm, dar din păcate fără mămica lui, Surana.

În zadar am încercat să cumpăram și mama, pentru a reuni cele doua suflete, în zadar am ascultat strigătele și plânsetele mamei și ale puiului, deopotrivă. Inimile împietrite de dorința de avuție nici măcar nu s-au clintit la rugămințile noastre și ale lor. Văcuța mămică era mult mai profitabilă acolo, în fermă, unde urma, conform speranțelor fermierului, să mai dea viață la zeci de viței ce ar fi avut același destin: să fie privați de tot ce înseamnă dragostea și îngrijirea mamei.

Zilnic făceam un drum sfâșietor până la ferma unde stătea închisă Surana, pentru a cumpăra, la supra-preț laptele ce oricum îi era destinat puiului ei. Așteptarea celor câțiva litri de lapte era cruntă, pentru că auzeam strigătele disperate ale mamei, care încă mai spera să îi fie adus copilul. Îi transmiteam, în gând, că puiul ei este bine, că este în siguranță și că vom face tot ce putem pentru a o salva și pe ea, pentru a o reuni cu Solaris.

Dintr-un noroc pentru noi, un ghinion pentru fermier, roata s-a întors, așa cum spune vorba. După 8 luni am fost sunați și de data aceasta, rugați, să cumpăram văcuța mamă, pe Surana. Fermierul avea nevoie de bani urgent. După atâtea luni, mămica și puiul s-au reunit.

La acel moment, Surana era deja însărcinată, din nou, astfel că apropierea de Solaris a putut fi făcută doar printr-un gard. Totuși, bucuria lor și a noastră, pentru că ne-am ținut promisiunea față de ei, a fost imensă. Pe 6 octombrie 2020, Surana avea să îl aducă pe lume pe Carlos, al 11 lea și ultimul ei copil.

Deși avea 13 ani când a ajuns la noi și avusese cel puțin 10 copilași de-a lungul vieții ei, niciodată până atunci nu a putut să își cunoască vreun copil, pentru că toți i-au fost furați imediat după naștere.  Astfel că mămica noastră nu știa să alăpteze (obișnuită fiind să fie mulsă de către oameni) , iar din cauza emoției de a-și vedea, pupa și iubi efectiv bebelușul, pentru prima oară în viața ei, nu se putea opri din a-l linge obsesiv.

Surana a așteptat să îl vadă pe bebelușul ei Solaris, a așteptat să îl nască pe ultimul ei copil, Carlos și să se bucure de el, să arate lumii câtă iubire încape într-o inimă de văcuță, ce mame minunate sunt și câta recunoștință a avut pentru noi, pentru că, după atâta suferință, i-am împlinit visul de a-și creste ultimul copil. Apoi a plecat, tăcută, între îngeri, lăsându-ne nouă cele mai de preț comori ale ei: Pe Carlos și pe Solaris.