Anul nașterii: 2021
Data sosirii în sanctuar: 19 aprilie 2023
Salvat de: Poliția Animalelor Gorj
19 aprilie 2023 este o zi pe care nu avem cum să o uităm vreodată. Deși nu exista suficient spațiu, echipa era mult subdimensionata, fondurile sanctuarului erau limitate, sanctuarul a preluat 33 de suflete într-o singura zi, dintre care 32 de animăluțe salvate din condiții greu de imaginat (munți de noroi și gunoaie, fără adăpost, fără hrană) de către Poliția Animalelor Gorj.
Printre toate aceste suflete se afla și Taraboss, un cocoșel pitic, cu o personalitate foarte mare. Dacă atunci când a sosit în sanctuar, în curtea găinușelor mai locuia un cocoș, Prichindel, cu care nu s-a înțeles absolut deloc și a trebuit să stea separați, după nefericita plecare a lui Prichindel deasupra curcubeului, micuțul Taraboss a rămas singurul cocoș din familia Nima. Acum se bucură de o căsuță mare, cu spațiu interior și o curte frumoasă, de câteva găinușe care îi țin companie, de hrană bună și de multă dragoste.
Vrei să faci parte din familia lui Taraboss?
Adoptă la distanță!
Adopția la distanță este o promisiune pe care i-o faci lui Taraboss de a-i oferi o sumă de bani care îți este comodă, lunar, pentru ca el să aibă hrana și îngrijirea asigurate! Poți alege să setezi o plată recurentă sau să revii lună de lună.
Ne ocupăm noi de restul: îi cumpărăm și îi servim hrana, îi facem curățenie, îl tratăm când are nevoie și îi oferim multe mângâieri!
Bineînțeles, și tu poți veni să îl vezi, să faci voluntariat sau să faceți schimb de energie pozitivă, bunătate și iubire! Ne anunți înainte, stabilim detaliile vizitei și îl poți cunoaște!
IMPORTANT!
Dacă formularul nu se încarcă în întregime sau are orice eroare care te împiedică să donezi, apasă AICI și vei fi redirecționat către formularul de donație!
! Pentru orice modificări legate de adopția la distanță (renunțare, modificare sumă etc.) vă rugăm să ne contactați pe sanctuarnima@gmail.com.